Îmbrăcată-n hainele nopţii
devii înaltă şi transparentă,
siluetă visătoare a lămpii
pe faţa oglinzii prin care tăcerile trec
în constelaţia umbrei.
Cuvintele au litere sonore
numai de inimă auzite.
Răpitoare dezlegând aripi,
ochii în ochi se pierd
şi abisul naşte frunzişul
de unde răspunde ecoul.
O voce şoptită tresare
ca o frunză de vâsc,
până şi ierburile se răsfaţă-n miros,
trupul tău curge ca un izvor
prin somnul florilor
în dimineaţi după rouă.
Pielea fierbinte
o să mă sature de miresme.
-->
Comentarii