În cosiţe – flori de tei
şi privirea de cicoare,
la urechi cu dulci cercei,
vara vine cu mult soare.
Apa-i bună să te scalzi,
râd în lanuri spice pline,
vântu-adie printre brazi,
mângâind vara ce vine...
Sar copiii bucuroşi,
aşteptând cu nerăbdare,
plini de viaţă, sănătoşi,
să vină vacanţa mare!
Sus, pe boltă – nici un nor,
crângu-i plin de ciripit,
luncile şoptesc de zor:
vară, bine ai venit!!

Comentarii
Mulţumesc, Lenuş!
Frumos poem