Strig, îmi răspunde ecoul,
tai muntele pe poteca ciobanilor
şi rămâne în spatele meu
rugându-se ca un sihastru,
piramidă să-i fie
pământului luminos rotindu-se cosmic.
În departele de-acum
n-am cui să ştrig,
cineva să-mi răspundă
ploaie devenindu-i
răspunsul.
Atunci vocea mi se înmoaie,
miere vâscoasă de aur
care absorbind lumina
simte dulce-n potir
lacrima aromată a viei
lângă pâinea împărţită frăţeşte
de cuvântul Tatălui ceresc.
binecuvântând masa.

Comentarii