În derivă
Cu derere-n glas vă spui
Că-n urma cu doi-trei ani
Frunzele din mulți gutui
S-au uscat în miez de vară
Ca toamna arse de brumă.
Pomii, apoi, câte unul...
Până-n toamnă și-au dat duhul.
Nu cred că existau viruși,
Pomii să fie distruși,
Dar, pe margine de stradă,
Oricine poate să vadă
Nuci cu vârfuri uscate,
Coroana pân’ la jumate,
Doar pe poale ceva verde
Unde se mai poate țese
Un cuibar doar din surcele,
Să ouă, să scoată pui
Dragi mie și orișicui.
*
Ei mi-au inspirat, azi, tema,
Ce m-a doare inima,
Când văd pomii-n rând cum pier
Sub imensul nostru cer.
Ar urma brazii la rând,
Cireși, meri, perii-n curând
Vor disparea din peisaj,
Arată ultimul sondaj.
Ar fi o nenorocire,
Să moară tot cu simțire:
Păsări, oameni, animale,
Reptile și alte gâze
După absente devize.
Azi, drumul Destinului
E blestemul Domnului.
Nu știu noi cu ce-am greșit,
Destinați unui SFÂRȘIT.
Sigur, ne-am pierdut CREDINȚA,
Iar Domnul ne-a dat sentința:
Multe vieți nevinovate
Sunt osândite la moarte.
Se întreabă astăzi omul:
Unde-i este viitorul ?
Că suntem numa-n derivă
De mult timp; clipă de clipă
Ca o biată cioară grivă.
În rugăciuni de stăm mereu,
Sigur se-ntoarce Dumnezeu.
Nelu I. Părăianu 30. 05. 2020
-->
Comentarii