În goana gândului fugar,
Aștern un rând, în care, iar
Înalţ spre cer o rugăminte,
Din cele, ce au iz fierbinte.
M-ajută vânturi ce sunt reci,
S-a las frumosul pe poteci,
În geana cerului albastră
Străjer în lumea nelumească.
Şi stelele cu-al lor decor,
Alină răni ce-s vechi şi dor,
În vuit cad, dar, tot străluce,
Lumina lor totul seduce.
Gândul tainic şi chemarea,
Câmpul gol, precum şi zarea
Vis-nevis ce nu mai zboară
În vălul nopţii, să dispară.
Stropi adapă gând tăcut,
Pe cărări albe-n trecut,
Se aștern peste coline,
Ştiu, sunt lacrime divine.
Astăzi gându-mi stă pe loc,
Plânge-n fluierul de soc,
Plânge-n cântul de vioară,
Cerul trist, iar se-nfioară.
Ruga mea, chemare rară,
Este caldă-n prag de seară,
Lacrima-mi nu lasă urmă,
Peste noaptea ce e sumbră.
Doru-mi stinge cu lumină,
Cerul nopții, nu-i ştiu vină,
Pe altar de ciob stelar,
Las un rând de vers, de har.
Să alung cu el, suspinul
Dorului, ce îi ştiu chinul
În vers, nicicum cu voce
-->
Comentarii
Frumos poem. Felicitări!
va multumesc cu acelasi drag...
Cu admiratie si drag !
Semn de placuta lectura