Modernismul
Modernismul m-a trezit când visam cu noaptea-n cap,
La ureche mi-a şoptit că de el nicicum nu scap.
Când prin păr îmi trec o mână că n-aş vrea să îl încerc,
Din ochi îşi scoate-o regină iar pe cap i-aşeaz-un cerc.
Cercul e strălucitor şi creşte pe fruntea-i lată,
E modern dar e minor la aşa zână de fată.
Într-un colţ lâng-o dugheană, o floare stătea-n tufiş
Şi-o rupea o lighioană, ce ieșea dintr-un afiş.
Peste munţii armoniei, liniştea dormea profund,
Eu alerg visând în zare, că în sânul lor m-afund,
Dar, un lup ţipa la mine cu un glas răsunător,
El în lumea lui modernă mă vedea un călător.
Îmi e frică să mă cert cu toţi dinţii tremurând,
Azi modernul m-a bătut şi m-a aşezat în rând.
Peste gărzile de corp aş vrea mâine să îi trec,
Vreau să le-arunc în frig şi cu ele să mă-ntrec.
O statuie
O statuie poleită zace-n poartă de spital,
O căţea mai repezită se urcă pe piedestal.
Latră cât o ţin plămânii, la căţeii ei plăpânzi,
Să se-ascundă în petunii, de alţi patrupezi flămânzi.
E statuia meritată a celui ce-a inventat,
Doctoria fermecată pentru boala de ficat.
Lângă ea, altă statuie, pusă doar de-un anotimp,
E-a celui ce-a spus să fie, peteca de cârpă, câmp.
Arsenalul de cuvinte, ce demult s-a folosit,
E lăsat s-aduc-aminte, de alt statuiet ciobit.
Uneori parcă îmi vine să mă înfurii puţin,
Când văd câinii, dar… în fine, fac ce fac, apoi revin.
La ce bună-i amintirea pusă pe un piedestal ,
Când pe-acolo au trăirea haitele de la spital.
Care este fericirea? Pentru ce s-au ridicat,
Socluri cu statui înalte, pentru cei ce au plecat?

Comentarii