Patima robirii
Azi stau în patima robirii
Gustând din dulcele-i mister
Și port în gândul rătăcirii
Doar anotimpul meu de ger.
Dar te aștept la poarta vieții
Când focul mistuie tăceri,
Iar ramurile dimineții
Cresc prinse-n alte primăveri.
Fiindcă iubirea va străbate
Firele nopților târzii
Și în fereastră ne va bate
C-un vânt de vise purpurii.
Și-apoi flămândă ca de viață
Ne va purta-n vecie orbi
Când vuietul mării de ceață
Va sparge țipătul din corbi.
Iar ca o ultimă speranță
Poartă din cer altare noi
Și cânt-a clipelor romanță
Cu dragostea din amândoi.
Acolo va străbate marea
Tăcerilor ce nu se sparg
Și va armoniza chemarea
Iubitului atât de drag.

Comentarii