Noaptea, Delta cap de fluviu,
Noaptea, Delta cap de fluviu, găzduieşte un motan,
Într-o scorbură-ntr-un cariu şi un rest vechi de platan.
Miaună sleit de foame, ghemuit în cariu, şest,
Folosind a sale arme, poate va primi un rest.
Adâncit în întuneric, plânge-ntr-una din senin,
Dar uitând că e coleric, miorlăie cu glas divin.
Miau cere cu glasul dulce, un lac plin de nuferi,
Să viseze sânziene, noaptea lungă-ntre luceferi.
Puturos cum e din fire, m-a privit cu ochii goi,
Ochii trişti duşi în privire,de motan sau de strigoi!
Eu nici azi nu știu pe unde umblă-n lume puturosul,
Dar văd cum în bătătură, Grivei face pe fricosul.
Un arbore
Un arbore căzut pe drum între răzoare,
În vânt stătea bătut, plângând de-al vieţii dor,
Şi întinsese braţe spre sfintele izvoare,
Strigând în gura mare: salvaţi-mă că mor.
Izvor cu apă lină ce treci pe drumul tău,
Izvor cu apă dulce din măduvă de lut,
Întinde braţul bine şi scoate-mă din hău.
Fiorii disperării mi-ngheaţă trupul slut.
Izvorul îi cânta pe voci încântătoare,
Sperând să nu ajungă coadă de topor,
Purtându-şi valul dus pe note urcătoare,
Se unduia pe firul vieţii lui netrecător.
Privirea însetată spre ceruri a urcat
Şi-a vrut să ia de-acolo albastrul infinit,
Aripi întinse-n zbor în crâng i-a aşezat,
Pe ram îl mângâia iar vântul a fugit.

Comentarii