Iubirea aceasta hoinară
Iubirea aceasta prea umblă hoinară
Pe visele nopții aleargă râzând
Și cântă din strună ca apa la moară
Lăsând să înalțe un zgomot în gând.
Mă pierde la număr, mă duce de-acasă
Când straiele zilei, mă-mbracă în jar
Când aura sorții lăsată pe masă
M-aprinde în suflet cu mirul stelar.
Dar ramuri se lasă din sălcii de drumuri
Cu flori de mătase din vise căzând
Acolo pe unde risipa e-n fumuri
Și-n inima zilei rămasă plângând.
E noapte și dănțuie o coardă-n vioara
Să-nhațe o notă pe-a culmii visări,
Dar sufletul străzii oprește chitara
Și umblă iubirea pribeagă-n cărări.
Cămașa-i prea lungă, dar noaptea mă strânge,
Mă strânge în brațe și fuge și ea,
Din colțul răbdării tăcerea îmi plânge,
Dar strig să te-ntorci arzând ca o stea.
Iubirea aceasta prea umblă hoinară
Prin visele nopții cu visele-n gând,
Iar eu tot mai strâng lumina de vară
Și noaptea te chem dintre stele de vânt.
Întoarce-te-acasă, revino diseară !
La umbra durerii mai crește un vis,
Puterea iubirii adu-mi-o să ceară
Privirea la care un ochi ai închis.
Pe vreascul de vreme, întoarce tu, timpul
Luminii speranței, cu vorba ce-o spun,
Că-n inima nopții mă strigă Olimpul
Din munții tăcerii cu creștet nebun.
SURSA FOTO INTERNET

Comentarii