În leagănul timpului

Iubirea aceasta hoinară

 

Iubirea aceasta prea umblă hoinară

Pe visele nopții aleargă râzând

Și cântă din strună ca apa la  moară

Lăsând să înalțe un zgomot în gând.

 

Mă pierde la număr, mă duce de-acasă

Când straiele zilei, mă-mbracă în jar

Când aura sorții lăsată pe masă

M-aprinde în suflet cu mirul stelar.

 

Dar ramuri se lasă din sălcii de drumuri

Cu flori de mătase din vise căzând

Acolo pe unde risipa e-n fumuri

Și-n inima zilei rămasă plângând.

 

E noapte și dănțuie o coardă-n vioara

Să-nhațe o notă pe-a culmii visări,

Dar sufletul străzii oprește chitara

Și umblă iubirea pribeagă-n cărări.

 

Cămașa-i prea lungă, dar noaptea mă strânge,

Mă strânge în brațe și fuge și ea,

Din colțul răbdării tăcerea îmi plânge,

Dar strig să te-ntorci arzând ca o stea.

 

Iubirea aceasta prea umblă hoinară

Prin visele nopții cu visele-n gând,

Iar eu tot mai strâng lumina de vară

Și noaptea te chem dintre stele de vânt.

 

Întoarce-te-acasă, revino diseară !

La umbra durerii mai crește un vis,

Puterea iubirii adu-mi-o să ceară

Privirea la care un ochi ai închis.

 

Pe vreascul de vreme, întoarce tu, timpul

Luminii speranței, cu vorba ce-o spun,

Că-n inima nopții  mă strigă Olimpul

Din munții tăcerii cu creștet nebun.

SURSA FOTO INTERNET

1979352364?profile=original

 

 

 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->