Tu poezia vieții mele
Tu ești minunea ce mă ține-n viață,
Minunea sufletului meu și-atât,
Din inimă-mi ridici marea de ceață
Și mă întreb din mine ce-ai făcut!
Eu sunt minunea ce te-aduce-n lume,
Speranța sufletului tău și-atât,
Dar veșnica idilă ne răpune
Și mă întreb, cât va mai ține, cât?
Cu tine iert o lume păcătoasă
Ce șade în al cheilor blestem
Și mă îmbrac în sfera luminoasă
Când ziua somnul nopților îl chem.
Mi-e inima prea plină de tăcere
Și de cuvinte într-un piept nebun
Când visul mi se umple cu durere
Că versul tău e numai fum și scrum.
E scrumul lumii ăsteia absurde
Ce-și caută în lume clipa sa,
Dar în izvorul clipelor stau surde
Puterile de-a mi te repera.
Tu poezia vieții mele spune-mi,
Cât timp vom sta în veșnice nădejdi,
Și în pridvorul sufletului lasă-mi
Un vers ca să mă apăr de primejdii.

Comentarii