În leagănul timpului
Mă leagănă perechea de umbre crescute la soare
și mă respiră din inimă privirea răsăritului nou
fără să culeg rodul cuvintelor arse de dor,
dar plec să prind marea de mână
și luna din lacrima florilor
că stă îmbătată în sărutarea pământului.
Îmi este sete de Tine.
O! Cât aș bea o lacrimă din cuvintele Tale!
Nicio tăcere nu se stinge în flacăra dorințelor mele.
Îmbracă-mă cu viscoliri de dureri; că nu vreau să ard
în leagănul timpului.

Comentarii