În leagănul timpului

Pământul se zbate

 

Ploaia lăcrimează,

vântul vuiește,

norii dansează,

pădurile leagănă ramuri,

frunzele cad triste, 

munții înalță privirea sărutând norii,

toți lupii urlă,

ecoul asurzește,

sunetele se îngână,

liniștea visează, 

copiii pământului dorm și dorm

pe toate aleile șerpuite.

Toamna nutește frigul și  îmbracă mirii

în galben ruginiu. 

Frigul dansează pe cântul vântului

cu un ecou violet.

E frig, e frig peste firea pământului!

Firele ierbii s-au topit de dorul soarelui.

Pământul gonește prin frig,

gonește cu frâiele trase 

prin toate visele omului

și îngheață în felul său, dar:

în inima lui fierbe,

fierbe în magmă

și nu dă pe afară în zbaterea sa. 

Totuși: vântul bate cu gelozie.

Ploaia lăcrimează de tristețe.

Munții ridică tăcerile înspre cer

cu toată strigarea pământului.

 

 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 11 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog
Acum 26 minute
Epilogul de chihlimbar (sonetul CXIV) prin Cronopedia
Acum 26 minute
Pop Dorina a apreciat postarea de pe blogul Ioan Muntean tangoul plimbării de sub oglinjoară (cybersonet MCIII)
Acum 2 ore
Mai Mult…
-->