Cu-nscris de neuitare şi de temut trecut
Se odihnesc azi îngerii pe așternuturi albe
Când universul tace în murmurul său mut.
În liniștea ce arde-n întunecat abis
Şi țese trecători ce par să se-arcuiască
În curcubeu de vise pe alb de nedescris,
Şoapte de sfințire, par să ne grăiască.
Izvoarele sclipesc din adâncimi sihastre,
Croind lumini de umbre ascunse-n vremuire.
Trimit înspre retine, mii imagini, caste,
Amurgul indecis se-ndreaptă spre pieire.
De aripi diafane e tulburată marea,
În ploaia de lumină ce-i plină de candoare,
În mângâierea nopții, candidă alinarea
O simte zborul lin, în vremi nemuritoare.
Plutesc neobosite spre dinastii albastre,
Prin ghețuri de visare-a divinului, sublime,
Zarea grea de plumb e joc ca de incastre
Zidit în soclu sacru al albelor, festine.
Pe-o margine de cer tivit cu dalbe salbe
-->
Comentarii
O revărsare de lirică frumoasă.
Felicitări!
Frumos poem!