E noapte,
mult prea noapte.
Liniştea ţipă în pragul sperannţei
născută pe tâmpla timpului grăbit
spre apusul inevitabil.
Simt pulsul sacadat al amintirilor,
şirag de suspine peste ani,
spălă până şi uitarea,
lăsând întunericul
să ascundă durerea.
Readuce lumina zorilor
în anotimpuri încă reci,
ce plămădesc cuvântul
în culorile calde ale curcubeului
din cupa argintie a vieţii,
în care ard scânteieri
din lacrima iubirii
ascunse sub pleoapa înghetată
fără început,
fără zbor.
Las cu voia mea,
liniştea să strivească zarea
sub paşii viselor târzii
în căutarea împlinirii
şi a luminii veşnice
din troiene calde
fără lacrimi.
Simt liniştea
cum învăluie trupul nopţii
cu tăcerea din mine,
ecou surd al simţirii
născut din zbuciumul dintre ieri şi azi,
ia forme de umbre albe
peste anii ce-au fost,
cerne melancolia
pe cuvintele,
care capătă forme desluşite
în fişia de aur
a iubirii
unde şi frigul dur
încălzeşte.
-->
Comentarii
multumesc mult Valeria...un gand bun ptr 2014...
Nu intamplator se spune ca "Noaptea e un sfetnic bun"...Incantator acest poem, care te predispune la reverie si pace sufleteasca.Admiratie!
MULTAM D-LE CROITORU...LA MULTI ANI SI TOT CE VA DORITI!!!!
MULTUMESC EUGENIA...LA MULTI ANI!!!
Felicitări!
”... Simt liniştea
cum învăluie trupul nopţii
cu tăcerea din mine,
ecou surd al simţirii
născut din zbuciumul dintre ieri şi azi, ...”