În lumea asta mică, de patimi apăsată,
Cu care în tăcere ades ne războim,
Noi suntem vagi fantasme pe bolta-ntunecată
Și viața ne prefacem că știm să ne-o trăim.
Adesea ne răsfață o rază de lumină
Când pe cărări obscure prin beznă perindăm.
Dar tot atât de ieftin pe soare punem vină –
Crezând că-l înțelegem, sub lupă-l cercetăm.
În lumea asta mică, în care toți ne batem,
Cromatice politici se cos și se descos.
Pe-aceiași clovni isterici îi aclamăm, îi facem
Mai sinceri și mai pudici sub masca lor de os.
Cu limbă-universală grăiesc aceeași dogmă,
Aceleași adevăruri le cântă demagogi;
Dreptatea se împarte la rație, la normă
Și, tot la normă, facem din vite – inorogi.
Istoria străveche le dă prerogative
Din care-adună titluri și lauri, și averi,
Iar noi, mărunți în soartă, mai răscolim prin stive,
În praful de dosare ce-ascund a’ lor puteri.
În lumea asta mică te-am întâlnit pe tine,
Limanul vieții mele. Hai să ne depărtăm
Acolo, unde, unici, cu patimi mai puține,
Noi, doi atlanți ai firii, uitarea respirăm.
Să nu mai știm de oameni și mari civilizații!
Ca două roze albe în noapte să trăim
Acolo, între vârfuri ce-au înălțat Carpații,
Spre lumea asta mică nicicând să mai privim!
-->
Comentarii