Clarvăzătoare luna în ceruri nesfârșite
Tresaltă-n umbre reci pe țărmuri răzvrătite,
Ascultă valul mării cum geme a strigare,
Mesajul deslușit e…că și apa doare.
Privind râul ce curge în liniște la vale,
Când stele luminează și îi sfințește cale,
În cercuri mai aprinse coboară printre paltini
Cu murmurul ei stins, ca buciumul din datini.
Aprinde-ntunecarea ce a cuprins pădurea,
Își risipește pleata pe crengi ‘nălțate-aiurea.
Ar vrea să stea la sfat cu locatari de-o vară,
Dar fir de vânt lumina-i risipe într-o doară.
Culcuș pentru odihnă și luna își așterne
În mângâierea nopții ce mii de stele cerne.
Răsună-n depărtare ecoul unui cântec
Ce pare că țâșnește dintr-un banal descântec.
Coboară lin tăcerea pe lumea adormită,
Nici umbra nu se mișcă, ea pare-ncremenită.
Sub pleoapele de-aramă lagune-ntunecate,
Ea, minunea lumii păstrează cât mai poate.
Autor: Maria Călinescu
-->
Comentarii
Foarte frumos. Am citit cu incantare.