Îngâna noaptea şi o trăgea pe roată,
agoniza întunericul jupuit de viu
şi-l slobozea pe văile căzute-n gol.
Rămâne problema copacilor căzuţi de vânt
pe care nu-i lua nimeni în seamă,
lumea era pur şi simplu ascunsă-n văgăuna proprie
în care-şi lingea rănile care deja supurau.
Viaţa se reducea la o imagine-n culori şterse
în care trupul nu-şi înţelege rostul,
se acoperă cu realitatea ruptă de realitate
şi câte trepte trebuie să mai urci
până ce oraşul te recunoaşte ca locuitor.
În niciun caz
oraşul nu m-a primit cu braţele deschise
ci mai degrabă a fost forţat din necunoaştere,
deaceea nicio femeie mai dezgheţată nu m-a uitat
undeva în subsolurile conştiinţei
şi m-a căutat cu singurătatea ei imediată
să-i fiu la sân ocrotitor.
-->
Comentarii
Iata imaginea durerii unei vieti anoste si crude, o lupta cu adevarul, un timp de sacrificii si umilinte... In nici un caz, orasul si lumea nu ne va primi cu bratele deschise daca schimbarea nu vine din noi, din acest tot unitar al societatii
Lecturat cu drag!