În noaptea ce-i prea noapte

[Maria Calinescu]

În noaptea ce-i prea noapte cu pulbere de stea,
Îi simt din nou tăcerea, deşi n-o vreau, mă vrea.
Pătrunde iar, în mine, cu recea-i mângâiere,
Cum lira lunii pline, doinește de placere.
Cad stelele aprinse, da, cad întâmplător,
Cum micile petale plutesc spre alb covor.
Şi într-un dans feeric s-așeză pe alei,
Sorbind mirosul unic al florilor de tei.

În noaptea ce-i prea noapte cu lumânări aprinse,
Cuvântu-mi prinde aripi pe-ntinderi necuprinse.
Luminează umbre ce joacă pe alei,
Zidește noi înscrisuri, ascunse-n anii mei.
Înscrie amintirea dintr-un trecut ce-a fost
Şi lacrimile, toate, le strânge doar cu rost.
Ele să fie girul, cum, c-am iubit frumos
Chiar, dacă drumul vieții, e uneori spinos.


În noaptea ce-i prea noapte, ceru-i în culoare
Când luna varsă raze pe căi de prea sfinţire,
Cum, şi în întuneric, floarea e tot floare,
Ascunde paşi de vis în dulcea adormire,
Ascunde în abisuri regretele târzii,
Ca brizele în treacăt, în zorii străvezii.
Iar stelele bastarde, din nopțile de tină,
Dă luminare caldă pe file ce-or să vină.
Și-n ploile de dor, din lacrimi de iubire,
Preface ploaia rece în stropi de fericire.

În noaptea ce-i prea noapte, trezit e gândul meu,
Îmi place să visez, să cred în vis mereu.

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]