în ochiul nostru cel himeric
în zaţul dulce de cafea
miroase timpul a duhoare,
la cârciumă poetul bea
un ceai fierbinte de cicoare.
dezamăgit în calea mea,
l-aud pe Dumnezeu cum plânge,
alcool absurd atunci aş bea,
alcool amestecat cu sânge.
mă calcă visul pe picior
şi sunt bastard şi sunt cenuşă
şi câteodată mor de dor
să-ţi mai deschid ,dragă, o uşă.
dacă eu mor, şi tu mai mori
prin rătăcite cimitire,
acolo vom găsi comori
de sentimente pentru tine.
mai vine iarna, bate vântul,
năluce gânduri mă omoară,
e-atât de-ncăpător pământul,
c-aş vrea să plec în altă ţară.
visez plângând că pot să-mi scot
capul căzut pe eşafod
şi câteodată mai socot
că sunt absent ca un nerod.
robe serafice de sfinţi
se-nalţă falnic spre alt astru,
şi-s poleite cu arginţi,
într-un decor de bleo-albastru.
pe geana sufletului fals
în toana dulce a tăcerii,
se-aude peste tot un vals
ieşit din corzile plăcerii.
avem credinţa că se ştie,
tot ce se mişcă pe pământ,
suntem pigmeii de hârtie,
călătorind la Locul Sfânt...
în ochiul nostru cel himeric
lacrima-n geană a putrezit
şi cade noaptea de-ntuneric
pe ziua-n care ne-am ivit.
vineri, 9 ianuarie 2015
-->
Comentarii
Frumoase versuri,deosebite! Am lecturat cu multă placere! Felicitări sincere !
dacă eu mor, şi tu mai mori
prin rătăcite cimitire,
acolo vom găsi comori
de sentimente pentru tine.
Frumos, ca întotdeauna!
Felicitări, drag prieten!
Lecturat cu plăcere