În tot ce se naşte,
în tot ce urcă la cer
şi ce coboară,
noi suntem durerea,
liniştea morţii şi bucuria învierii,
înălţare de gând,
apă de suflet
pe care o beau şi aştept,
să cresc în ochii mei
cât ţara moştenită.
Din urmele noastre tot cresc
martiri şi sfinţi ce ies de sub ele
şi privesc cum n-avem cuvânt,
unde nimeni nu ne vede
şi ne ucid în convingeri,
ne modifică ca pe seminţe.
Pe copiii noştri îi vor neştiutori,
învăluiţi în ceţuri de mici,
rupţi din filonul din care provin
loviti de vulgaritatea obscură.
Piramide şi coloane mai străbat neamul,
mă rog s-ajungă acolo
unde nemurirea se hrăneşte cu ele.
-->
Comentarii