Noian de cuvinte, eu îţi şoptesc iubite,
În jocul lor şăgalnic, vezi gândul de-mi citeşti,
Tu lasă-le să zboare, nu le lua aminte,
De vrei mă-nţelegi, doar ochii să-mi priveşti.
Din greul tău de gânduri, cu ele eu te chem,
Şi-n jocul de cuvinte, te prind şi te îndemn,
Un ceas s-avem de pace, de toate să uităm,
Că timpul ne e prieten să credem, să visăm.
O veselă sclipire din ochii tăi, s-adun,
Lumină pe al meu chip s-o imprasti s-o pun,
Eu din al meu surâs seninul să-ţi clădesc
În visul toamnei noastre învăţ să te iubesc.
Să ne lăsăm iubite, pierduţi pentr-o clipă,
Nu facem nimănui de timp, de noi risipă
De neînţeles e-al sorţii şi al iubirii plan
Cu el să ne luptăm ar fi iubite, în van.
-->
Comentarii
Mulţumesc, tututror pentru popas şi aprecieri
.....paleta de culori a vieții e-n pupila ta.... și timpul nu există, doar trăirea! Colorezi frumos........
Frumos poem!