Noaptea
îmi plimbam trupul
pe ţărmul apei
şi priveam cerul.
Sufletul
îmi era deja
la steaua
ce-mi lumina drumul.
Mintea
născocea poteci
să mi-l ajungă.
Gândeam
că la prima cotitură
dintre apă şi cer,
voi ajunge
la totul din mine
şi alergam,
alergam
şi nu mă întrebam
de ce valurile mării,
înghiţeau nisipul
şi era tot mai mult,
mai lungă
cărarea pană
o să-mi las trupul
şi o să alerg cu gândul
să-mi ating
steaua.

Comentarii
multumesc Aurora de vizita si semnul tau, o seara frumoasa, Marius
Frumos! Succes!