ÎNAPOI ÎN ...PREZENT

[Giurgiu Silvia]

Asaltat de nostalgie, de regrete tardive, de sentimentul amar al zădărniciei unei vieți irosite și de grotescul prezent care anulează nepăsător demnitatea și meritele apuse într-un trecut îndepărtat, bătrânul de o sută de ani imploră oglinda pătată de vreme să fie mai îngăduitoare. Chipul care îl fixează sarcastic din undele ei îi produce oroare. Mintea lucidă refuză conexiunea cu imaginea absurdă care îi jignește logica nealterată de timp. Deprimarea se înfățișează promt, chemată de panica crescândă, consolidând neînduplecată certitudinea unui final patetic. Tăvălugul timpului a trecut peste el, lăsând în urmă tranșee adânci, dezastru fizic iremediabil și multe frustrări incurabile.
Speriat, obosit și trist întoarce privirea în care tremură agățate de genele aproape inexistente câteva lacrimi, detestând oglinda malefică. Un veac s-a furișat ca un hoț în calendarul său și i-a adăugat an după an, profitând mișelește de neatenția lui, ocupat cum fusese cu probleme mai importante. Bătrânețea se hlizea acum la el și îl insulta cu nerușinare, umilindu-l și descurajându-l. Doar mintea mai strălucea intens în ochii incolori și exploda încă în mii de litere și cuvinte, pe filele cărților scrise de-a lungul anilor, al căror număr îl pierduse de mult. Memoria neobosită îi păstra vii amintirile și trecutul, iar spiritul nobil și evoluat ardea în pieptul acela descărnat, ca o flacără olimpică. Picioarele nu-l trădaseră încă și îl mai purtau pe străzile umbrite ale Bucureștiului, recunoscând înfiorate urmele pașilor săi imprimate adânc în asfaltul cenușiu, pe aleile parcurilor sau pe pardoseala instituțiilor, în ale căror aule ideile sale străluciseră decenii la rând.
Anul acesta țara sărbătorea Centenarul Unirii iar el se născuse odată cu ea, crescuse, căzuse, plânsese, suferise, se înălțaseră împreună în glorie și apoi căzuseră din nou în degradare trădați, jefuiți, batjocoriți de hoardele prăduitoare care o vânduseră pe EA, bucată cu bucată și pe el idee cu idee, vis cu vis, speranță cu speranță. Bătrânul urmări uimit cursul lacrimilor ce căutau nedumerite o ieșire din labirintul ridurilor. Deveni curios și nerăbdător să afle finalul acelui pelerinaj și zâmbi amuzat când o picătură de rouă de suflet jubilă victorioasă, hârjonindu-se printre firele argintii ale bărbii.
Cu o seară înainte asistase la o nouă prigoană nedreaptă a Ei și a Lui, a țării și a poporului ei revenit să o apere, să o elibereze. Fusese recunoscut, onorat și omagiat, le insuflase curaj, dârzenie și onoare. Dar primise alături de ei umilințe, violențe și represalii. Copii țării își găsiseră frații potrivnici, inamici, plini de ură și dispreț. Stricăciunea spiritului românesc se întinsese precum o plagă, murdărind, mutilând, ticăloșind inimi cândva imaculate. Dragonul iscusit și inspirat de umbrele infernului, însetat de putere și sânge, învrăjbise un popor orbit, amăgit și îndoctrinat cu himere, îl împodobise în armuri oribile, îi furase idealurile și omenia și-l înarmase pentru a își nimici frații.
Plânse îndelung bătrânul agățându-se de trecut, răsfoind istoria, dezmierdând duios și cu venerație imaginea lui Mircea și a lui Ștefan, a lui însăși în vremuri când armura sa era cinstea, onoarea și geniul, care luminaseră asemeni aștrilor cerești firmamentul României. Își trecu tremurând degetele peste rafturile cu cărți ale bibliotecii, evocând spiritele adormite de secole între filele sacre, invocând protecția dacilor, scăldându-se în gloria lor, în puritatea pământului strămoșesc vândut astăzi străinului și se umplu cu energia focului dacic, cu înțelepciunea lui Zalmoxe, ascultă ecoul munților străbuni care preluau cântecul Lupului și-l trimiteau Vânturilor să povestească lumii legenda acestui pământ iubit de Dumnezeu.

[Giurgiu Silvia]

Multumesc Aurelia! L-am descoperit tarziu, concursul! Felicitari premiantilor si tuturor participantilor si realizatorilor!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]