Narcisism
Vasile Neagu-Scânteianu
Sus, în luminiş de ape,
Narcis stă cuprins de jale,
Privind chipurile sale-
Cum în timp încep să crape!
Unda le duce la vale
Printre pietre şi cascade,
Unde nimeni nu mai şade-
Să- l contemple în visare!
Şi, cuprins de disperare,
Văzând tot ce se întâmplă,
Având ghiocei la tâmplă-
Narcis iese din visare!
Aşa sunt destui şi- n viaţă,
Îşi iubesc la ei doar chipul,
Până când le vine timpul-
Să- l privească cum îngheaţă!
Doar Izvorul n- are chipuri,
Curge veşnic către vale,
Cărând chipuri în visare-
Printre pietre şi nisipuri!
03-09-2016

Comentarii
Multumesc Maria şi Lenuş! ,,La mulţi ani!"la ceas de sărbătoare!
Superb!