În faţa mării, să nu râzi!
Să-ngenunchezi,
să te închini,
să taci! Tăcerea
îţi va deschide-adâncul
şi-ţi va întinde mâna, să cobori
scara cu un singur sens
- în centrul tău – acolo, vei auzi
lumina
cum îşi plămădeşte floarea.
În faţa mării,
aici – e peste tot,
acum – e-ntotdeauna,
clipa, ora, secolii
sunt una.
Comentarii
Frumoase versuri!