încolţire
iar mă încolţeşte timpul, vine iară primăvara,
a câta, o, nu mai ştiu de câte ori s-au întors cocorii,
vor înfrunzi iar copacii, vor ieşi ghioceii frumoşi,
păsările vor nunti printre arbori, sărutând cerul;
nu mai măsor timpul pasului, totul curge,
viaţa, cerul, apele, anotimpurile, iubirile, lacrimule,
heraclitiene mutări pe roata timpului într-un ritm
alert invadând noi spaţii care trebuie umplute cu
nimicul nostru, omenirea intră la idei, se consideră
abandonată, imperiile îşi schimbă stăpânii,
oamenii se uită unii la alţii cruciş, clasa muncitoare s-a dus,
privim spre viitor pe gura de tun a unui obuzier,
împreună cu speranţele cresc şi deziluziile,
nu e cazul să stăm în calea dorinţelor noastre,
mai bine să ne apropiem cu câteo înghiţitură
de realităţile noastre căci mereu suntem în probe,
divizăm minciuna în cât mai multe adevăruri posibile,
riscăm eroarea pentru a găsi alte drumuri,
citim în ochi, în astre, în tarot, în forme şi câteodată
în cărţi pentru a dezbrăca noaptea albă de doliu
şi a o face să vibreze lângă persoana iubită,
deschidem o uşă şi închidem alta, devenind şi noi nişte uşi,
încuiate pe dinăuntru cu broaşte şi lacăte
pentru ca nimeni să nu mai ajungă la inimile noastre;
ar trebui ca lumea să înveţe să privească
scaunele goale, zidurile care se dărâmă, dramele,
naufragiile, ca apoi să înveţe alfabetul vieţii;
iar mă încolţeşte timpul, dă buzna peste mine
o primăvară nebună, alt chip de zori de lume,
aşa cum l-a plăsmuit Dumnezeu, cu rai şi iad, bun şi rău,
cu flori şi muguri, cu codri şi câmpii verzi,
cu bucurii şi melancolii, cu femei zvelte îmbrăcate
în mătăsuri de argint, cu încheieturi celeste,
cu ochii care scânteiază ură şi dragoste,
deliciu al jocului spiritului, unde la umbra părului lor
păleşte spaima de aştrii care pot deveni stele-confetti
pe o scenă unde se joacă balul mascat de la Veneţia…
miercuri, 25 februarie 2015
-->
Comentarii
Superbe versuri!