NE-AM ÎNECAT...

NE-AM ÎNECAT...

Ne-am înecat cândva în răsărituri
pe drum de toamnă-n lacrima tristeții
că vei pleca și vor rămâne drumuri
să le străbat doar eu în fața vieții.
Îngenuncheat am stat lângă-o pădure
cu gura mea un drum croiam pe tine
mă mistuiam în doruri ca să-ndure
o sfântă lavă scrisă-n trup de mine.
Vei înțelege oare ce ne leagă,
în dăruirea noastră sub sărut
cu foc și vânt și apă-o viață-ntreagă
în zâmbet,în iubire,în chip de lut ?
Eu te iubesc în adevăr și taină,
doar tu îmi ști și ceru-mi știe gândul
să fim un trup în timpul ce răstoarnă,
și învelește în poem cuvântul.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Multumesc mult !Aurel

  • să fim un trup în timpul ce răstoarnă, 
    și învelește în poem cuvântul." Frumos si sensibil!

  • Frumos poem ce înveleşte cuvântul...Felicitări!
    Cu drag!

Acest răspuns a fost șters.
-->