unde-mi sunt cuvintele nescrise până acum?
pare ca şi cum ar fi undeva într-un sertar la dospit
ca un privilegiu
sau în butucul de plop
pus la topit înainte de a fi tras în hârtie
prin care colcăie viermi uriaşi
mai mari decât degetul mare
mă uimeşti îţi zic
şi-mi cade întuneric stins
peste ochi
peste mână şi buze
îmi este greu să mă deschid
mă prind de un gând şi trag de mâner
până când se face noapte
până când se face iar dimineaţă
în neliniştea mea
tu laşi uşa de la intrare larg deschisă
să intre aerul rece să intre poştaşul
poate se va nimeri şi un vers bun
pe care să ţi-l scriu
prins într-o inefabilă uimire
cu mâna pe clanţă
şi cuvintele care-mi plesneau
printre dinţi cu atâta candoare
vor răsări sub tălpile papucilor tăi
ca nişte gâşte albe şi mari
cusute de mână
pe preşul de gumă
se pare că sunt cel mai posedat om
de cuvinte nescrise
poate sunt un norocos
deşi doar tu mai ajungi tiptil în ochiul meu
Petre Ioan Creţu
Comentarii
Mulţumesc doamna Lucretia Ionescu Buiciuc.
Mulţumesc doamnă Emilia Popescu Rusu.
Mulţumesc domnule Nicolae VASILE, totuşi cu greu şi caznă.
Mulţumesc doamnă Ion Rodica Nicoleta.
Mulţumesc doamnă Lenuş.
M-au emoţiomat versurile Sunt pe gustul meu. Felicitări, d-le Creţu.
Am poposit cu acelaşi drag!
"Îmi este greu să mă deschid", şi totuşi o fac!...
poposit pe pagina dumneavoastra. A fost o lectura placuta.