Nebuna

Își plimba obosită căruciorul cu iluzii. 
La o poartă un câine mârâia un "pe-aici nu se trece". 
Purta pălăria sprijinită de un gând, într-o doară, 
doar așa ca să fie. 
Cu ochii plini de umbre, cu umerii aplecați, 
părea că duce cu ea toate întrebările lumii. 
Făcea un pas, se mai oprea puțin. 
Număra pașii? Nu știu.
Cerul își sprijinea piciorul pe grumazul ei, 
îngreunându-i lupta cu aerul pe care îl respira. 
Poate vroia să renunțe 
sau poate nu. 
Nu voi știi niciodată. 
Impunea respect cum impunea teamă. 
Uneori se oprea privindu-mă în ochi și îmi vorbea. 
Tăcerea vibra împrejur ascultând-o. 
Ce să-i fi răspuns? Părea că le știe pe toate. 
Poate nici nu avea nevoie de răspuns, 
doar de cineva să o asculte. 
Apoi, cu capul sus, pleca mândră mai departe, 
iar lumina mergea în urma ei, încununând-o. 

de Gabriela Mimi Boroianu 
13.05.2014

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->