NECUNOSCUTA...
Mă aflam de câteva zile în acest oraş. Dimineaţa birturile acestea de cartier nu sunt aglomerate. De obicei vin obişnuiţii, care îşi beau aici cafelele sau cinzeaca de rachiu sau rom. Cafengiii obişnuiesc să-şi descânte cafeaua aburindă şi apoi să plece.
De câteva zile veneam aici dimineaţa să-mi iau micul dejun şi apoi să plec la treburile pentru care venisem în oraş. În fiecare dimineaţă am observat că la câteva mese în faţa mea stătea o persoană feminină, îmbrăcată oarecum ciudat, ieşită din comun chiar. Bluza ei avea o mânecă colorată într-un roşu-vişiniu, iar cealaltă mânecă era de un violet nedefinit. Fusta foarte largă era construită parcă din cercuri concentrice de culori diferite. Părea a fi clovnul unui circ, venit să-şi bea cafeaua de dimineaţă. Şi totuşi nu era un clovn, fiindcă în oraş nu era nici un circ şi în plus nici nu văzusem vreun afiş să fie vreunul în turneu. Şi chiar ar fi fost interesant, un clovn femeie. În a patra zi de când am observat fenomenul, femeia clovn fiind prezentă nu am rezistat curiozităţii şi am întrebat-o pe fata care ne servea micul dejun, dacă ştie ceva despre persoana în cauză. Cu amabilitate mi-a spus că poate să-mi facă cunoştinţă cu ea. Nu ştiam ce să fac? Să accept sau nu? Totuşi fiind liber de orice obligaţii, mi-am zis că voi accepta. I-am dat ospătarei un bileţel în care am scris; azi, aici, ora 18. Atât şi nimic mai mult şi am plecat cu problemele mele.
Surpriza mea avea să fie totală. La ora 18 fix m-am prezentat să-mi iau masa de seară. Locul îmi era rezervat şi nu mică mi-a fost surprinderea când am văzut că cineva mă aştepta! Părea o tipă necunoscută privită din spate. Am dat să mă aşez la masă şi atunci am văzut că în faţa mea se afla ,,femeia clovn''. Îmbrăcată simplu şi decent. O bluză uni de culoare stânjeniu(violet) şi o fustă de un albastru bleumarin mai mult spre azuriu, cumva nuanţate.
În faţa ei se afla o ceaşcă de cafea şi biletul meu, lăsat dimineaţa. Cu oarecare reţinere s-a ridicat şi a dat mâna cu mine, fără să spună vreun nume. Eu totuşi m-am recomandat şi ne-am aşezat la masă. Am întrebat-o dacă doreşte să servească cina împreună cu mine, însă m-a refuzat mai mult decât categoric. Mă simţeam destul de stânjenit. Întrebările mele curgeau fără să aflu vreun răspuns, axându-se despre îmbrăcămintea ei ciudată şi ce o făcea să vină în acel loc în fiecare dimineaţă? Nu a putut sau nu a vrut să-mi răspundă la nici o întrebare de a mea. Într-un târziu parcă venită din altă lume mi-a spus doar atât;- Îţi mulţumesc pentru invitaţie şi pentru că nimeni nu a mai întrebat-o până la mine ce face pe acolo, a acceptat invitaţia mea, ca un gest de recunoştinţă. S-a ridicat de la masă, mi-a întins mâna, am vrut să o sărut, dar şi-a retras-o cu o graţie uşoară, adresându-mi câteva cuvinte pe care nu le-am înţeles şi a plecat. Am rămas pur şi simplu uluit. Nu ştiam ce să fac şi ce să răspund? De ce am invitat-o? De ce a venit? Astfel am rămas cu o mie şi una de întrebări, la care nu le-am găsit răspunsul nici azi. În zilele cât am mai stat în acel oraş nu am mai văzut-o. Nu ştiu nici azi cine a fost? De unde venea? Şi de ce a acceptat invitaţia mea, refuzându-mi orice altă ofertă?
-->
Comentarii