Spune-mi Doamne,
din carul cel cu zâne bune
tocmai pe mine ți-ai găsit
să mă arunci
în lume?
Și mai spune-mi
dacă în trecerea ei fulgerătoare
viața (asta)
ce vine ca o fiară
peste mine
de-a valma
lovindu-mă cu pumnul
sau cu palma
cât de tare ar trebui să mă doară?
Deja în genunchi îmi pune tremur,
în minte ficțiune
în loc de rațiune,
îmi scrijelește obrazul,
luminii stop îi spune,
la gât mi-așează salbe,
din avuții îmi ea,
ca paiul mă subție
și-n dar vrea să mă dea
pământului,
mănunchi de oase albe.
Te-întreb,
că poate am fost și eu
vreodată
o scânteie,
nu-i oare în zadar
să mă perind prin viața asta turbată
în chip de femeie?
De-o fi așa,
să fiu eu cheia și cuvântul
când se v-a trezi pământul
ce-ai început cu mine,
cu mine atunci încheie!
Veronica Șerban
(22.09.2016)
-->
Comentarii