Mai deunăzi, o specializare : Psihologia securității naționale mi-a atras atenția. Un domeniu fabulos. M-am interesat cât am putut. Basic se referă la asistența psihologică a persoanelor care lucrează în informații. Psihologi care să-i demagnetizeze pe agenți la revenirea din misiune.
Dar sensul, așa cum l-am priceput eu e mult mai vast: cuprinde o națiune.
Cum poți asigura siguranța psihologică a unei națiuni?
Să o luăm metodic: Conceptul de sănătate mentală este legiferat prin lege, sunt un vraf, ultima: Protocol de colaborare intre MS si MAI privind punerea în aplicare a prevederilor 487/2002 cu modificările ulterioare si art. 105, 113 si 114 CP
El se referă la individ, în interacțiunea cu societatea.
Despre sănătatea mentală a unei națiuni… nimic.
Se pare că psihologia maselor a lui Gustave Le Bon a dispărut de prin cursurile de psihologie.
Și iaca, revenim la cestiune.
Ce poate însemna o agresiune la securitatea unei națiuni alta decât cea evidentă, cea fizică.
Se poate dezvolta mult. Răspund doar cu un cuvânt: insiduos.
Prin răbdare dusă la extrem poți mișca carul istoric al unei națiuni. O poți deturna de la spiritul ei, un spirit istoric, genetic al acesteia, liantul ce a făcut coeziunea membrilor ei.
Aici am înțeles eu că se aplică această disciplină.
Doar că aici nu sunt suficienți, deși necesari, psihologii, ci toate secțiunile care compun ceea ce numim Statul, acel cumul de energii care fiind viabil protejează Națiunea.
O agresiune fizică, oricât de brutală ar lasă doar zgârieturi pe care timpul, trecerea generațiilor, le netezesc.
O agresiune psihică se perpetuă în lungul generațiilor, cu efecte nefaste.
Aici trebuie intervenit prin politici psihologice, cât de urgent.
Starea de angoasă a unei națiuni trebuie corectată de conducătorii săi și nu indusă.
Desigur, sunt și eu… un neica nimeni, dar cine aș mai fi atunci când, deși am priceput, îmi bag capul în nisip.
Un prim exemplu al deraierii mentale a societății noaste este frica în fața afirmației.
Nu se mai spune că eu am greșit ci că nu eu am făcut asta. Nu se mai folosește o afirmație ci o negare a negației, nu că n-ai avea dreptate. Nimeni nu mai are curajul să laude pe cineva, sau să-l critice, ascunzându-se în spatele unor fraze eliptice în care nu plus nu se vrea un da.
Nu cred că nu ați înțeles!
Ba chiar cred că ați priceput!
DECI?!
-->
Comentarii
Lecturat cu drag!
Merge sacadat, ce se întâmplă? M-am chinuit o mulțime până să postez eseul...