Urc treptele şi nu le urc ca să cobor.
Le urc în timpul coborârii mele, la cer. Nici
când stau, pe banca noastră, tată, nu stau.
Cobor în urcuşul meu, din clipa ce stă să vină
cu şoaptele prinse la ureche, perechi de cireşe de mai.
Mai negociez aşteptarea de putred, dulce-amărui, să le schimb
cu vişinele din locul în care plătesc de acum o viaţă, când totul,
când noi eram un întreg – eu, tu şi sufletul.
07.05.2015, ora 15,00’

Comentarii
multumesc din suflet tuturor, o zi binecuvantata, Marius
Un strop de suflet concentrat...
Felicitări!
.
Aurora, cu drag