Se răsucește oful în apa cristalină
Coboară spre adâncuri mușcând înfometat
Și-n locul din adâncuri cătând-o cu pricină,
Își varsă tot năduful și apa-nfierbântat.
Mă arde-n măruntaie, un foc aș scuipa-n sus
Ș-aş răsturna o boltă în ea să-mi adun balta
Când știu că ceasul sfânt pe șotii azi e pus
Și înapoi își bate o clipă dupa alta..
Mi-e inima amară de cât năduf s-a strâns
Și cerul meu de apă din lacrimi are stele
Și fierbe pe-nfundat, o noapte am de plâns
Dar noaptea fără tine- are umbrele grele...
Blestem amar de soartă , inimă de jivină
Ți-a răsturnat în drum căruța cu minute
Iar muntele-i prea sus bobițul de lumină
De-a rostogolul fuge și zilele-s pierdute...
Lovește-o neputință gonindu-ți dimineața
Și noaptea te cuprinde te-bsoarbe al ei tumult
De s-ar putea voința-mi e să-mpărțim viața
Să te mai am un timp chiar dacă nu prea mult...
Dar cum să lupt cu demoni ce se hrănesc din tine
Când singura-mi putere lacrima îmi este
Ce se transformă-n fiere, din ape cristaline
Când te inchide noaptea în neguri de poveste?
de Gabriela Mimi Boroianu
21.11.2014
-->
Comentarii
Frumos....
De s-ar putea voința-mi e să-mpărțim viața
Să te mai am un timp chiar dacă nu prea mult...
ceasul sfânt pe șotii azi e pus...iar eu m-aş închide cu drag în negurile tale de poveste!
FELICITĂRI!
Superbe versuri!