Când noaptea se dilată-n insomnie,
disloc iluzii
mâna-n mâna cu tăcerea şi mânia.
Drumul pe care trec,
umilă şi trufaşă,
deopotrivă cu amăgirea,
păşeşte singur;
coboară, urcă, freamătă
speranţe…gânduri… iubiri…
iar eu lacomă
adun cercuri
între teluric şi lumină
să mă conturez,
până când o altă dimineaţă
sprintenă şi sonoră
se caţără în ochiul
ce strigă lacom
ţărâna şi lumea
şi-o altă noapte
îşi adânceşte rugăciunile
cu-n ochi prins de păsări şi altul de lut
Comentarii
Cu admirație și drag!