neliniști
obosit de viață, obosit de moarte,
mă strecor, târându-mă pe brânci,
am trompeta răgușită foarte
și mormântul mi-e săpat în stânci.
tot privesc cum trece spre apus
soarele bolnav ce-mi cade-n poartă,
dorm pe brațul tău aproape dus,
tu, mireasă vie și mireasă moartă.
timpul mă mai cheamă câteodată
să privesc trecutul prin fereastră,
văd un vis frumos c-o dulce fată
ce-o confund cu florile din glastră.
este liniște și e frumos în nord,
se aud în iarnă doar bătăi de vânt,
marea ce lovește tragic în fiord
viața care speră, iedera ce sânt.
gândul obosit stă tăcut în poartă,
așteptând să vii la nunta mea,
tu, mireasă vie, tu mireasă moartă,
ce te-ai transformat în peruzea.
joi, 22 noiembrie 2012
-->
Comentarii