Am trăit clipa pînă-n adâncul peisaj al timpului
şi s-a dus
de fiecare dată singură,
de fiecare dată prea puţină.
Din înălţimea nesfârşită aşa cum îl priveam pe Dumnezeu
printr-un lung şir de lumini înfipte-n cuvinte,
din aceeaşi putere a minţii
despre care se spune, că şi ea e imensă şi nefolosită,
am respirat adevărul şi îndoiala.
Mă cutremură îndrăzneala cum urcă
cu paşi în salturi chiar îndrăzneţi
până unde nu mai înţeleg nimic
şi în acest nimic îl caut pe Dumnezeu,
îl găsesc neschimbat.
-->
Comentarii