ca pe un sfetnic bun
rup dimineaţa de restul zilei
mut visele mai aproape de inimă
adaug paşii din plimbarea de searã
în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben
aruncat în disperare de magicianul obosit de minuni
printre lacrimi înflorite de arlechin desuet
pe un cer oglindă unde eternul umil
împletește din fluturi albi cozi de cometă
buburuzelor balerine și delfinilor spin
un fel de șoapte descântec din tăcerile-adânc
stele care nu cad ziua
ori de prea luminã nu le vãd durerea
nici frecarea cu neînţelesul
pânã la risipire între banal şi ilar
rostesc un doamne-ajutã
însoţit de o cruce între trei degete
cu ochii închişi de rãsãrit rãscolesc apusul
şterg douã iluzii veșnic impare
aş fi vrut sã nu fie amare
apoi adun dorinţele neîmplinite
care se rostogolesc fierbinţi
precum douã inimi
în cãutarea liniştii
între două nopți nesocotite
e normal să fiu orbit de atâta lumină
Comentarii
Frumoase versuri...Felicitări!