S-a terminat ziua asta va începe alta…mă-nvârt în cercul vicios al gândurilor mele.
Privesc foile albe, iar respiraţia alertă vrea să mă încurajeze, tâmplele îmi zvâcnesc, apoi pulsul devine mai slab, abia perceptibil. E atâta linişte că îmi aud bătăile inimii, ceaiul cald cu aroma de fructe de pădure şi muguri de brad nu îmi mai alintă simţurile, doar prelungeşte delirul, dar sunt recunoscătoare că îmi permite pentru câteva clipe să-mi golesc mintea… să nu mai văd, să nu mai aud… senzaţie abia perceptibilă de vid…
Deschid larg fereastra, ploaia şi frigul
ascuţit, în loc să mă trezească, îmi amorţeşte ceea ce nu pot numi simţuri, simt înspăimântător, meschin. Azi vreau sa dau la schimb un suflet pe liniştea lui Dumnezeu, care s-a retras, s-a ascuns speriat când a constatat că nu ne mai face faţă nouă, oamenilor, care am alergat nerăbdători la o întâlnire cu soarele. De atunci am rămas cu dorul de acel lucru început şi neterminat… să mă duc, să plutesc, s ă zbor, să dorm….nici eu nu mai ştiu ce era…
Te uiţi la mine şi poate vezi ceea ce eu nu pot vedea: cearcăne mai intense, riduri mai adânci, obrazul mai palid decât atunci… să nu-mi spui nimic din ceea ce ai văzut, pentru că oricum nu ai fost în stare să vezi cearcănele care au apărut în sufletul meu, ridurile adâncite în nopţile de nesomn, mărturie imbecilă a faptului că noaptea înţeleg limita halucinantă a fatalităţii.
în imagine: Strigătul de Edvard Munch
-->
Comentarii
Frumos! O paralela intre lumea reala si cea din adancul nostru. Lumea aceasta, caustica si cruda, ne aduce nelinisti, cea de acolo, legata de Dumnezeu, este atat de departe... Dumnezeu s-a speriat, nu a mai putut face faţă, spune artista. De câte ori nu devenim pradă neliniştilor ce nu mai contenesc?! Şi Dumnezeu este atât de departe! Felicitări pentru acest tablou expus cu acurateţe în cuvinte simple, dar pure.