Se strigă lung pe străzi despre dreptate,
Irepresibili până la injurii,
Cuprinşi de inepţia unor furii,
Statuile vor fi decapitate
În numele frăţiei în dispreţ
Incendiind valoarea şi vitrină,
Doar cei bătrâni să îşi asume vină
Că astăzi libertatea n-are preţ
Şi d-ar avea o vindem pe-o ţigară,
O strecurăm în ieftină plăcere
Căci orice prost are acum părere
S poate stăpâni o gară.
Logaţi suntem la ştirile meschine,
Ne numărăm cu vii însă morţii
Îi trecem doar la resemnaţii sorţii,
Faţa de clown se poartă cel mai bine !
Se lapidează mallul, pizzeria,
Dau foc la ordine şi la frumoasa plaza,
Tribali cu cortexul tabula rasa
Restructurează frust filosofia.
Urcaţi pe metereze rasiale
Vrem Nero să ne creştineze ura,
Justiţiabili ascuţim securea,
În spate câte-un jaf nu de petale !
E pofta anarhiei săţioasă,
Muşcăm umbra bogatului de roată,
Financiar însă ne lasă baltă,
Doar foamea şuşotind insidios
Aduce-aminte că e tot un drac
De azi dreptatea umblă-n pielea goală,
De albul s-a mânjit cu smoală
Deasupra lor e legea din stomac!
Comentarii