ÎNGENUNCHIERE

ÎNGENUNCHIERE

Îngenunchiată noapte,la capăt sfânt
de stele,
îmi simți iubirea oare,în care-mi cresc
copacii ?
Am brațe lungi și fine...cu doruri pline-n
ele,
vulcani ce izbucnesc în dorul tău...
săracii.
N-am vrut ca să te supăr, să răvășesc
un soare,
deși ca-n vânătoare eu singur l-am
ucis
și-mi făcusem brațe din durele
picioare
și pe o piatră aspră, cuvântul meu
l-am scris.
Eu truda de la capăt aș vrea ca să
mi-o iau,
cu viața ei albastră și-un singur
răsărit,
să cred, să știu că poate trăirile
îmi dau,
iubirea ta cea sfântă, ce-a fost
și n-a murit.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • ...și pe o piatră aspră, cuvântul meu 
    l-am scris... Oriunde l-ai scrie cuvântul tău înflorește! 

Acest răspuns a fost șters.
-->