În acest sfinx mă regăsesc
împietrit pe un munte,
muntele împietrindu-l.
Zăpada, o limbă a iernii pe sfârşite
vorbitoare ca un sfânt în alb,
ne învaţă cum să urcăm.
Prinşi mână în mână
ca nodul între funiile vremii,
în anotimpurile nesigure care vin
nu vom rămâne singuri.
Nimic nu se mai pierde
din tot ce-am trăit din plin,
tâmplele albe ne vor lumina
asfinţitul,
aurora nordului treptat se-ntunecă.

Comentarii