Ninge delirant peste moarte

[Nicolae Valareanu Sârbu]

Nu-mi fac promisiuni;
noaptea-i de plumb cu ferestre înalte,
greutatea-mi cade de pe pervaz pe picioare
şi n-o să trec pe lângă arborii de sticlă.
Întunericul se lasă peste ape,
ciclurile nopţii mă vor acoperi,
vestigiile trupului se rup din durere.
Ninge delirant peste moarte,
nimeni nu crede că-mi închin femeii,
zilele de aluminiu care nu ruginesc
cu şoapte-n auz ce abia le desluşeşte.
Mă aşteaptă lumina din sentimente,
lacul unde nuferii sărbătoresc nunta de argint
şi caii scăpaţi din căpestre,
în lacrimi după stăpânii plecaţi,
până dau ninsorile
şi foşneşte fânul pe obrazul iernii.
Atunci, împart cu vântul teama,
privesc perdelele trase,
furtuna-i năprasnică şi până la tine
nu-mi mai fuge niciun gând.

[Muntean Ioan blog]

Frumos poem...Felicitări!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]