ninge undeva feeric
ninge undeva feeric
într-o țară de poveste
vântul flutură zăpada
ce ne-a luat cam fără veste,
noaptea-i plină de bețivi,
bând la vinuri siracuze,
doar cu cântecul pe buze,
se întorc acasă veseli
fiindu-și sieși călăuze.
eu rămân cu mine însumi,
în poveștile intime,
doar stafii îmi trec prin sânge
și-un bețiv care mai plânge.
vântul nopții bate-n geamuri,
fulgii desenează flori,
o singurătate goală
care adesea-mi dă fiori.
în pragul vremilor ce vin
eu mă simt deja străin
îmi torc frumos pe furcă ața
de unde-și ia putere viața
din nopți străine și din vise
din spaime și din paradise,
din mări și din fântâni adânci
din munții noștri și din stânci
prea multă nea,
prea multă iarnă,
prea multe vise se destramă
prea multe insule de vise
cu universurile-nchise,
un clopot sună a metal
îmi sună prea sentimental,
e plin sonorul de obsesii
se-aude sunetul de gresii
de cararra din siracuza
pe unde trece andaluza,
a depășit ecranul viața
apare iar pe drum paiața,
același dangăt desuiet,
aceeași rimă de poet,
aceeași scenă paralelă
unde danzează o demoazelă,
pe ducipalii cai savanți
pe lire scumpe și tananți,
același circ de catifele
cu jocul de bufoni și iele,
cu mandragolele în febre
printre dezastre și tenebre,
le cântă hendel la pian
în trist surâs sentimental.
amurg de iarnă de metal
căzând în plan orizontal,
cu cețuri la periferie
un fel de neurastenie
ce se întinde peste noi
cu lapovițe și cu ploi
ne tot plimbăm din vis în vis
c-un ochi deschis și altu-nchis
cu unul nu vedem prea bine,
cu celălalt doar lumi străine
și uite-așa trecem prin iarnă,
uitând pălinca din povarnă,
și noi văzând totul pe dos
pe când doar fulgii cad frumos…
marţi, 13 noiembrie 2012
.
-->
Comentarii