Pe-o frunză ruginită, trecută-n mucegai,
O lacrima-i căzută, prelins-acum din rai.
E lacrima iubirii din cerul cel sfințit,
El cerne azi, lumina din ochi, de nori umbrit.
Nu-s norii de furtună, sunt norii albi de nea,
Ce-or ninge cu petale, din nou, în calea mea.
Peste cetăți de gânduri, ce parc-au adormit
Sub pătura tristeții, din vechiul anotimp.
În fiecare fulg țesut din lacrima uitării,
Azi strălucește visul din clipa împăcării,
Acceptului că viața nu are drum întors,
Ce a pierit frumos, nu va mai fi frumos.
Rămâne-o amintire cum steaua de pe cer,
Cum ne încântă noaptea cu veşnicu-i mister,
Rămâne albul pur, din iarna cea frumoasă,
Căldura cea mai caldă în amintiri rămasă.
Îmi ninge universul pe visul nou croit,
Şi sfințește drumul spre-apusul cel dorit.
Cu fulgii, ce îmi par, petalele de crin
Sau lacrimi miruite din cerul, cel senin.
E valsul lin de fluturi în care vom fi doi
În cântecul ninsorii, nu-n lacrime de ploi.
În care ne surâd catrene de chemare
Spre-o lume cu lumină, din noi, nu de la soare.
Vom fi-nlănțuiți de-a cerului cunună
Şi ne va cununa a cerului stăpână,
Crăiasa lună blândă, ce-mprăştie iubirea
În visele-mpreună, ce ne unesc gândirea.
-->
Comentarii
Frumos poem!
Felicitari ! Versuri deosebite. Sarbatori fericite!
Frumoasă poezie.
Vom fi-nlănțuiți de-a cerului cunună
Şi ne va cununa a cerului stăpână,
Crăiasa lună blândă, ce-mprăştie iubirea
În visele-mpreună, ce ne unesc gândirea.
Citit cu mare plăcere , felicitări Maria !