De poţi
să te arunci
în moarte ca-n iubire
din sânge îţi va creşte o vioară
şi din vioară un trandafir
spre-a-i împlini, privighetorii,rostul
de-a-nlănţui, în cântece, tăcerea
sângelui care se varsă-n marea
nebunilor frumoşi, îndrăgostiţi
de propria rană, singura care
ştie să cânte astfel încât
să le redea
orbilor vederea,
surzilor, auzul,
muţilor, glasul,
Tatălui, pe fii!
Comentarii