Ne ridicăm deasupra pământului
Ca nişte ciudate păsări de mare,
Cu aripi la picioare şi la degetele de la mâna dreaptă,
Când luna cască şi pleacă trec stoluri de singuratici,
De noctambuli care nu mai văd decât linia unui orizont frânt
Şi de aceea caută repede
Să coboare pe plajele pustiite de umbrele celor
Resemnaţi la cochilia cuvintelor,
La starea de scoică ascultând tânguirea veacului ,
Aceia niciodată nu vor zbura !
Aripile lor sunt pentru cei urcând până la soare,
Strigând zgomotos că lumea este prea mică
Şi deodată în celestul sevraj
Perpendiculari în picaj revin şi visele lor se sparg
Precum ferestrele lovite de grindina verii...
Noi suntem păsările ce ştiu taina mierii ce se adună
La ultima furtună a ierbii de munte, noi în stoluri mărunte
Dăm ocol oraşelor în care
Ne-am lăsat ochii să ne privească plutirea,
Acolo, da, acolo ne-am lăsat mâinile ce aşează pe pervazuri firimituri
Când vom veni la noapte străpunşi de foame,
Când somnul exilat de moarte doarme,
Noi încă ne vom roti deasupra cetăţii
Iar în numele libertăţii mâinile ce le-am ascuns prin sertare
Vor apăsa trăgaciul în ultima vânătoare
Pe această planetă cu umanităţi migratoare...
Am putea să ne întrebăm nu de unde venim şi încotro ne îndreptăm ci doar de ce ni s-a dat această lume, de ce Dumnezeu încă ne lasă să distrugem o parte atât de mirifică a Raiului?...
-->
Comentarii
Remarcabil!
Noi suntem păsările ce ştiu taina mierii ce se adună
La ultima furtună a ierbii de munte, noi în stoluri mărunte
Dăm ocol oraşelor în care
Ne-am lăsat ochii să ne privească plutirea,
Acolo, da, acolo ne-am lăsat mâinile ce aşează pe pervazuri firimituri....
FASCINANT POEM
ADMIRATIE