Noaptea se rupe pe mine
ca o haină ponosită,
mă scutur de ninsorile iernii
timpul se comprimă de ger,
privesc pe strada dinspre gară
caut femeia întârziată,
o zăresc grăbindu-se
şi mă liniştesc.
Ceasul trebuia să bată ora...
să cânte hora unirii
şi să joace dansatorii.
N-am auzit,
pe semne
aşteptarea mi-a distras atenţia.
Cu ochii într-o singură direcţie,
văd străzile cum se întâlnesc
şi fântâna arteziană
rămasă în paragină.
Pe lângă teatru un om obosit
merge în zig zag,
poate-i o pură întâmplare.
Înlănţuit îmi savurez norocul
iau femeia şi o duc acasă.
-->
Comentarii