Simt cum se rup din mine zilele
şi-n locul gol se rostogolesc drumuri
cum ar fi plecările fără rost,
să am de unde mă-ntoarce.
Devin un călător împătimit
în timp ce se naşte-n minte căutarea
unui ţinut care nu există.
Mă lovesc de chemări nedesluşite,
îmi par un străin uituc
angajat în construcţii deşarte
zidite pe nisipuri mişcătoare,
din seară până-n zori
rătăcesc prin propriile iluzii.
-->
Comentarii