În aripi, zbaterea e scrisă. Mereu, pasărea
încearcă să străbată marea,
deşertul viu de spume şi albastru. Scrâşnesc furtuni.
Pasărea cade. Luciditatea clipei o doboară.
Contra-timpul. Devine
statuie de sare şi-alabastru,
legată-n lanţuri de mătase. Amintiri
atârnă greu. Faruri triste
în calea armadelor învinse
Curgerea continuă.
Ne mai omoară corbii uneori. Dar mirul,
impregnat în oase, ne renaşte. Din noroi.
Crini, luminăm. În spini,
cenuşa redevine torţă. Vom fi din nou
ce-am fost dintru-nceput:
Regi.
Preoţi.
Ungere divină.
-->
Comentarii
Multumesc pt. trecere si semn!
O zi frumoasa!
Citit cu drag